| 1.
|
ÎNSELĂTOR'IE, înselătorii, s.f. Faptă a celui care însală; înselăciune. - Înselător + suf. -ie.
Sursă
: DEX'98
(17462)
- valeriu |
| |
| 2.
|
ÎNSELĂTOR'IE s. 1. v. înselare. 2. v. escrocherie. 3. înselăciune, (rar) mistificare, (înv. si reg.) marghiolie. (Un act grosolan de ~.) 4. înselăciu-ne, păcăleală, (fam.) cacealma. (A suferit o ~.)Sursă
: Sinonime
( 189959)
- siveco |
| |
| 3.
|
înselător'ie s. f., art. înselător'ia, g.-d. art. înselător'iei; pl. înselător'ii, art. înselător'iile
Sursă
: DOR
(256003)
- siveco |
| |
| 4.
|
ÎNSELĂTOR'I//E ~i f. 1) v. A ÎNSELA. 2) Vorbă sau faptă a celui care însală. /înselător + suf. ~ie
Sursă
: NODEX
(340425)
- siveco |
| |
|
|